R******
ReclamantL* C******* S**
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată, astfel cum a precizată. Dispune rezilierea Contractului de locaţiune şi prestări servicii nr. 82/11.01.2018, autentificat sub nr. 30/11.01.2018 de către notarul public Ionescu Cristi Ştefania, astfel cum a fost modificat şi completat prin Actele sale Adi?ionale. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 11.241,8 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate pe perioada aprilie 2020- ianuarie 2022, suma de 6479,94 lei, reprezentând contravaloare utilităţi pentru perioada martie 2020- ianuarie 2022, precum şi suma de 632,37 lei reprezentând penalităţi de întârziere, calculate până la data de 31.12.2021. Dispune evacuarea pârâtei din imobilul situat în Bucure?ti, …. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 21.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5386/2022 din 21.07.2022Amână pronunţarea la data de 21.07.2022, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) Cod Procedură Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 07.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2022Amână pronunţarea la data de 07.07.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2022Pentru a se comunica cererea modificatoare catre parata.
Incheiere de sedinta din 26.05.2022