M***** S***** C******
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 2833/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, precum şi competenţa instanţei pentru judecarea cauzei, legalitatea administrării probatoriului şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M***** S***** C******, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul neînregistrat, prevăzută de art. 334 alin. (1) C. pen., respectiv conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (2) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., urmând a se stabili termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, pentru când se citează părţile. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, data de 28.01.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara135/2022 din 28.01.2022