P****** L***** S***** 1
Intimat ReclamantV****** I**
Apelant PârâtAdmite apelul Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pe apelant către intimată la plata sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli dc judecată m dosarul nr.l 10786/299/2015. Obligă pe apelant către intimată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 110 iei reprezentând taxă judiciară de timbru pentru judecata în primă instanţă. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti. Secţia a -TV-a Civilă. Pronunţată azi. 14.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 43/2022 din 14.01.2022Dispune repunerea cauzei pe rol, având în vedere motivele invocate în susţinerea cererii de amânare formulate de către avocatul apelantului. Acordă termen la data de 14.01.2020 ora 9.00 , cu citarea părţilor. Pronunţată azi, 19.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 19.11.2021administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 24.09.2021îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 18.06.2021