I********* I**
ReclamantO**** S******
Pârât PârâtO**** G********
Pârât PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamantul Î.I. Ţăranu Ion, cu sediul în com. Pietroşani, jud. Teleorman în contradictoriu cu pârâţii Ogica Săndica şi O**** G********. Obligă pârâţii la plata, în solidar, către reclamant a sumei de 9070 lei, reprezentând contravaloare produse achizi?ionate, precum ?i la plata dobânzii contractuale penalizatoare, în cuantum de 0,09 % pe zi de întârziere, calculată prin înmul?irea acestui procent cu suma restantă ?i numărul de zile restante, începând cu data de 30.02.2019 ?i până la achitarea integrală a debitului, valoarea totală a penalităţilor nu va putea depăşi dublul preţurilor achiziţionate, adică dublul sumei de 9070 de lei. Reduce onorariul avocaţial solicitat de la suma de 700 de lei la suma de 300 de lei. Obligă pârâtul la plata sumei de 500 lei către reclamanta, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 200 lei taxă judiciară de timbru ?i 300 lei onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Zimnicea. Pronunţată astăzi, 06.12.2021, şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu1754/2021 din 06.12.2021Amână pronunţarea la data 06.12.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2021Dispune citarea pârâtului cu mentiunea prezentării la interogatoriu. Pune în vedere reclamantului sub sanctiunea suspendării cauzei,să indice cuantumul penalitaţilor până la data introducerii cererii de chemare în judecată precum şi modalitatea de calcul.
Incheiere de sedinta din 13.10.2021