D****** O*****
InculpatD****** V******* C******
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin.1 Codul de Procedură Penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 29.10.2021 în dosarul nr.9305/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj-Napoca înregistrat pe rolul instantei sub nr. dosar 20666/211/2021 la data de 04.11.2021 privind pe inculpatul D O, cercetat în stare de libertate şi trimis în judecată pentru săvârşirea infractiunilor de încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. (1), (4) şi (5) lit. a) şi b) şi dispuse prin ordinul de protecţie, în formă continuată, faptă prev. de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. (44 acte materiale), violen?ă în familie în formă continuată (2 acte materiale) prev. de art. 199 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C.pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. şi violen?ă în familie prev. de art. 199 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C.pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D O pentru săvârşirea infractiunilor de încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. (1), (4) şi (5) lit. a) şi b) şi dispuse prin ordinul de protecţie, în formă continuată, faptă prev. de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. (44 acte materiale), violen?ă în familie în formă continuată (2 acte materiale) prev. de art. 199 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C.pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. şi violen?ă în familie prev. de art. 199 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C.pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen., urmând a se fixa termen pentru judecarea cauzei în fond, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Dispune comunicarea prezentei încheieri de îndată, procurorului, inculpatului ?i persoanei vătămate. Cu drept de contestatie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii conform art. 347 alin.1 Cod Procedura Penală. Pronunţată în şedinta camerei de consiliu din data de 08.02.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara88/2022 din 08.02.2022