C***** O**** P*** P*****
PetentR*** A******** G******
IntimatAdmite acţiunea formulată de petenta comuna Ostra, prin primar Oros Ioan, cu sediul în -, în contradictoriu cu intimatul R*** A******** G******, domiciliat în -Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 2900 Lei, aplicată intimatei prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVX nr. 249654/09.08.2020, cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 50 de ore, care se va efectua în cadrul Primăriei comunei Ostra, judeţul Suceava, în domeniile de activitate stabilite prin hotărâre a Consiliului local Ostra, judeţul Suceava. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune în 2 exemplare la Judecătoria Gura Humorului, sub sancţiunea nulităţii, potrivit disp. art. 471 C.proc.civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 13.04.2022.
Hotarare 278/2022 din 13.04.2022În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 Cod Procedură Civilă, amână pronunţarea asupra prezentei cauze pentru data de 13 aprilie 2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 05.04.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2022