L* F****** S**
CreditorA*** N*** S**
DebitorAdmite în parte cererea de emitere a ordonanţei de plată. Ordonă debitoarei să plătească creditoarei, în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, suma de 4.811,48 lei reprezentând debit principal, contravaloare facturi restante şi penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenţei fiecărei facturi fiscale şi până la plata efectivă a debitului facturat. Respinge cererea privind obligarea debitoarei la plata contravalorii aparatelor predate, ca neîntemeiată. Obligă debitoarea la plata către creditoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 220 lei. Executorie. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se depune la Judecătoria Sectorul 2 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 05.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 11716/2021 din 05.11.2021Amână pronunţarea la data de 05.11.2021 Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 29.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2021