D****** R***** N****
InculpatD******* G******* D* P****** A M*********** B********
Parte civilăÎn temeiul art. 278 C.p.p., admite sesizarea privind îndreptarea erorii materiale minutei pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. 20825/302/2021/a1. Îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul minutei din dosarul nr. 20825/302/2021/a1, în sensul că în loc de „dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Dărăban Răzvan-Norin, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335, alin. (2), refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 din Codul penal şi distrugere în formă continuată (3 acte materiale) prevăzută de art. 253 alin. (1), cu aplicarea art. 35, alin. (1) din Codul penal, toate cu aplic. art. 38, alin. (1) din Codul Penal.” se va menţiona dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Dărăban Răzvan-Norin, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335, alin. (2), refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 din Codul penal şi distrugere în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 253 alin. (1), cu aplicarea art. 35, alin. (1) din Codul penal, toate cu aplic. art. 38, alin. (1) din Codul Penal.”, inculpatul fiind trimis în judecată doar pentru 2 acte materiale de distrugere în formă continuată. În baza art.278 alin. (3) C.pr.pen., dispune efectuarea menţiunilor corespunzătoare la sfârşitul actului corectat. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Dată în camera de consiliu, astăzi, la data de 04.11.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 04.11.2021În baza art. 342 Cod procedură penală, art. 346, alin. 1 Cod procedură penală rap la art. 35, art. 41 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei sub aspectul competenţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. În baza art. 342 Cod procedură penală, art. 346, alin. 1 Cod procedură penală rap la art. 328 alin. 1 şi 286 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei, sub aspectul regularităţii rechizitoriului emis la data de 14.09.2021, în dosarul nr. 6144/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti. În baza art. 342 Cod procedură penală, rap. la art. 346, alin. 1 Cod procedură penală şi art. 101, art. 102 Cod procedură penală, constată legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale. În baza art. 342 Cod procedură penală, art. 346, alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 286 Cod procedură penală, art. 281 Cod procedură penală şi art. 282 Cod procedură penală, constată legalitatea efectuării actelor de urmărire penală. În baza art. 346, alin. 1 Cod procedură penală, dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Dărăban Răzvan-Norin, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335, alin. (2), refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 din Codul penal şi distrugere în formă continuată (3 acte materiale) prevăzută de art. 253 alin. (1), cu aplicarea art. 35, alin. (1) din Codul penal, toate cu aplic. art. 38, alin. (1) din Codul Penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, la data de 13.10.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara din 13.10.2021