S****** C***** D****
InculpatÎn temeiul dispoziţiilor art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi 43 alin. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S****** C***** D****, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în stare de recidivă postexecutorie. În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere, conform legii, pe o perioadă de 2 (doi) ani. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În temeiul dispoziţiilor art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi 43 alin. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe în stare de recidivă postexecutorie. În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere, conform legii, pe o perioadă de 2 (doi) ani. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 38 alin. 2 şi 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte cele două pedepse aplicate în prezenta cauză, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică condamnatului pedeapsa complementară a a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere, conform legii, pe o perioadă de 2 (doi) ani. În baza art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal, pedeapsa complementară se execută după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1, art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică condamnatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere, pedeapsă ce se execută până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 20.06.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1108/2022 din 20.06.2022Stabileşte termen de pronunţare la data de 20.06.2022, hotărârea urmând a fi pronunţată prin punerea acesteia la dispozitia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2022T: 24.05.2022, ora 09:00, încuviin?ează cererea de amânare formulată de inculpat prin apărător ales pentru a-şi pregăti apărarea.
Incheiere de sedinta din 03.05.2022T: 03.05.2022, ora 10:00, în vederea depunerii la dosar de către Judecătoria Arad - Compartimentul executări penale informaţii cu privire la situaţia juridică a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 29.03.2022