M**** R****
InculpatÎn temeiul art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul Matei Ruben, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În temeiul art. 323 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Matei Ruben la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen., art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 (nouă) luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 (o) lună, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în cauză pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit în condiţiile art. 92 C.pen., care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Arad sau organizat în colaborare cu institu?iile din comunitate. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local al municipiului Arad sau în cadrul Consiliului Local al comunei Zădăreni, pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. raportat la art. 25 alin. 3 C.pr.pen., dispune desfiinţarea totală a înscrisului tip permis de conducere seria MATEI0493178N38EU42, aflat la fila 34 a dosarului de urmărire penală. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 200 lei aferentă judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 01.04.2022.
Hotarare 626/2022 din 01.04.2022Amana pronuntarea la data de 01.04.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.03.2022Stabileste termen de pronuntare la data de 25.03.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2022