G**** M***** F*****
InculpatM******* D*****
InculpatS*** P***** S***
Parte vătămatăÎn baza art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. şi art. 43 alin. 5 C.pen. corob. cu art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul G**** M***** F***** la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G**** M***** F*****, prevenţia din prezenta cauză, respectiv reţinerea de la 20.10.2021 la 21.10.2021. În baza art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. d C.pen. corob. cu art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul M******* D***** la pedeapsa de 9 luni închisoare. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M******* D*****, prevenţia din prezenta cauză, respectiv reţinerea de la 20.10.2021 la 21.10.2021. În baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. respinge ac?iunea civilă exercitată de partea civilă S*** P***** S***, ca neîntemeiată. În baza art. 274 alin. 1, 2 C.proc.pen. obligă inculpaţii la plata sumei de câte 2.500 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul G**** M***** F*****, în cuantum de 1.805 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru inculpatul M******* D*****, în cuantum de 1.805 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14.11.2022.
Hotarare 618/2022 din 14.11.2022Amână pronunţarea la data de 14.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2022Amână pronunţarea la data de 11.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2022Amână pronunţarea la data de 10.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2022Amână pronunţarea la data de 3.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2022Amână pronunţarea la data de 27.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2022Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 20.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2022pentru a da posibilitatea inculpatului gutin să îşi angajeze un apărător ales
Incheiere de sedinta din 28.07.2022in vederea angajarii unui aparator
Incheiere de sedinta din 26.05.2022