S* M*** G**** S***
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtS***** A***** P****
IntervenientAdmite în parte cererea formulată de reclamanta SC MEGA GROUP SA, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., şi intervenientul forţat SPIREA ADRIAN-PAVEL. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1904,08 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 03.04.2020 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1207 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 12.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 7648/2022 din 12.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 12.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 26.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.04.2022