R** & R** S*
ReclamantM****** F*********
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâta M****** F*********. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2729,72 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare scadenţei fiecărei facturi şi până la plata efectivă a debitului aferent fiecărei facturi. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi data de 12.11.2021.
Hotararecameraconsiliu14463/2021 din 12.11.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 12.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2021