P****** B***** I***
InculpatAdmite în parte propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. e Cod procedură penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului PIELMU? BOGDAN IOAN, pentru săvâr?irea infrac?iunii de efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16, alin. 1 din Legea 194/2011, privind combaterea opera?iunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal ?i art. 41 Cod penal, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 05.01.2021 până la data de 03.02.2021, inclusiv. În conformitate cu disp. art. 230 Cod procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului PIELMU? BOGDAN IOAN. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de apărătorul inculpatului vizând luarea măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 05.01.2021, ora 14,00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 3/2021 din 05.01.2021