U***** C***** M***** - P*** S******* G******
PetentAdmite solicitarea formulată de UAT Măgura - prin Secretarul General. În temeiul prevederilor art.122 alin.1 rap. la art.114 alin.2 din Codul administrativ, validează mandatul pentru funcţia de consilier local în Consiliul local al comunei Măgura, judeţul Buzău, a supleantului Podoreanu Victor Jan. Hotărârea este executorie, conform prevederilor art.534 alin.1 din Codul de procedură civilă. Cu drept de apel de către cei interesaţi la instanţa ierarhic superioară, respectiv la Tribunalul Buzău, în termen de 3 zile de la data la care hotărârea de validare se aduce la cunoştinţa consilierilor, conform prevederilor art.114 alin.5 şi 6 din Codul administrativ. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pătârlagele, sub sancţiunea nulităţii, conform prevederilor art.471 alin.1 din Codul de procedură civilă. Prezenta încheiere se comunică de îndată Prefectului judeţului Buzău şi Secretarului general al comunei Măgura, judeţul Buzău, în vederea aducerii de către acesta la cunoştinţa celor interesaţi, conform prevederilor art.114 alin.5 teza a II-a din Codul administrativ. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 04.11.2021.
Incheiere finala dezinvestire din 04.11.2021