Dosar 21069/215/2021 din 14.09.2021

ameninţarea (art.206 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 21069/215/2021
Data dosar:
14.09.2021
Instanta:
Judecătoria Craiova
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
ameninţarea (art.206 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.03.2022 la ora 09:00

    Complet: Penal 1 (fost P1)
  • Soluţionare

    Admite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale din minuta şi sentinţa penală nr.3080/21.12.2021 pronunţate de această instanţă în dosarul nr. 21069/215/2021, în sensul că se va menţiona infracţiuniea de ,,încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie" prevăzută de art. 47 al. 1 din Legea 217/2003, reţinută în sarcina inculpatului M******* T***** în loc de infracţiunea de ,,încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie" prevăzută de art. 47 al. 2 din Legea 217/2003. Mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale anterior menţionate. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată, azi, 24.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 24.03.2022
  • Sedinta din data de 04.01.2022 la ora 09:00

    Complet: Penal 1 (fost P1)
  • Încheiere

    Admite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale din minuta şi sentinţa penală nr.3080/21.12.2021 pronunţate de această instanţă în dosarul nr. 21069/215/2021, în sensul că se va menţiona, ,,I. În baza art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală şi a art. 375 C.p.p. si art. 396 alin.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Mo?neagu Toader la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ,,încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie" prevăzută de art. 47 al. 2 din Legea 217/2003 (faptă săvâr?ită la data de 24.08.2021). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. În baza art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală şi a art. 375 C.p.p. si art. 396 alin.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Mo?neagu Toader la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 206 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art.35, al.1 Cod penal (faptă săvârşită în perioada 24.06. – 26.08.2021în dauna persoanei vătămate S*** G******** V*****). În baza art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală şi a art. 375 C.p.p. si art. 396 alin.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Mo?neagu Toader la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violen?e, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 C.pen. (faptă săvârşită la data de 24.08.2021 în dauna persoanei vătămate S*** G******** V*****). " în loc de ,,I. În baza art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Mo?neagu Toader la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ,,încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie" prevăzută de art. 47 al. 2 din Legea 217/2003 (faptă săvâr?ită la data de 24.08.2021). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. În baza art. 396 alin. 1, 2 C.p.p. condamnă pe inculpatul Mo?neagu Toader la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 206 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art.35, al.1 Cod penal (faptă săvârşită în perioada 24.06. – 26.08.2021în dauna persoanei vătămate S*** G******** V*****). În baza art. 396 alin. 1, 2 C.p.p. condamnă pe inculpatul Mo?neagu Toader la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violen?e, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 C.pen. (faptă săvârşită la data de 24.08.2021 în dauna persoanei vătămate S*** G******** V*****). Mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale anterior menţionate. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată, azi, 04.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 04.01.2022
  • Sedinta din data de 21.12.2021 la ora 09:00

    Complet: Penal 1 (fost P1)
  • Soluţionare

    I. În baza art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Mo?neagu Toader la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ,,încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie" prevăzută de art. 47 al. 2 din Legea 217/2003 (faptă săvâr?ită la data de 24.08.2021). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 65 alin. 1 şi alin. 3 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie aceleaşi drepturi. În baza art. 396 alin. 1, 2 C.p.p. condamnă pe inculpatul Mo?neagu Toader la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 206 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art.35, al.1 Cod penal (faptă săvârşită în perioada 24.06. – 26.08.2021în dauna persoanei vătămate S*** G******** V*****). În baza art. 396 alin. 1, 2 C.p.p. condamnă pe inculpatul Mo?neagu Toader la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violen?e, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 C.pen. (faptă săvârşită la data de 24.08.2021 în dauna persoanei vătămate S*** G******** V*****). Constată că faptele deduse judecăţii sunt săvârşite în concurs real de infrac?iuni conform art. 38 alin. 1 Cod penal. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate pentru faptele judecate în prezenta cauză, inculpatul Mo?neagu Toader urmând să execute în regim de deten?ie pedeapsa de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare (pedeapsa cea mai mare –1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse aplicate –8 luni şi 4 luni/3= 4 luni închisoare). În baza art. 45 alin. 1 Cod penal aplică pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 45 alin. 1 şi 5 Cod penal aplică pe lângă pedeapsa principală pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal. În baza art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. II. În temeiul art. 396 alin. 6 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. g C.pr.pen., art. 158 alin. 1 şi art. 253 alin. 6 C.pen. Cod penal, încetează procesul penal faţă de inculpatul Mo?neagu Toader pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 1 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile a persoanei vătămate S*** V***** V*****. MĂSURI PREVENTIVE În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menţine arestarea preventivă a inculpatului Mo?neagu Toader dispusă prin încheierea penală nr. 104/27.08.2021, pronunţată in dosarul nr. 19742/215/2021 de Judecătoria Craiova. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului Mo?neagu Toader durata re?inerii ?i a arestului preventiv începând cu data de 27.08.2021 la zi. LATURĂ CIVILĂ Ia act că persoanele vătămate nu s-au constituit păr?i civile. CHELTUIELI JUDICIARE În baza art. 404 alin. 4 lit. e rap. la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b C.pr.pen. obligă persoana vătămată S*** V***** V***** la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 50 lei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată, azi, 21.12.2021, ora 16.07, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 3080/2021 din 21.12.2021
  • Sedinta din data de 07.12.2021 la ora 12:30

    Complet: Penal 1 (fost P1)
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 21.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.12.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD