Dosar 2106/279/2021 din 11.03.2021

nerespectarea ordinelor de protecţie (L217/2003) (art. 32 din Lg. 217/2003)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2106/279/2021
Data dosar:
11.03.2021
Instanta:
Judecătoria Piatra-Neamț
Departament:
Sectia Penală
Obiect:
nerespectarea ordinelor de protecţie (L217/2003) (art. 32 din Lg. 217/2003)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.10.2021 la ora 9:00

    Complet: P4 CP/Fond amânat
  • Amânarea aplicării pedepsei

    În temeiul art. 396 alin. 1 şi alin. 4 Cod procedură penală, art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea ?i combaterea violen?ei domestice (în vigoare la data de 19.09.2019), cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare în sarcina inculpatului A****** N****** (...), pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. 1 şi 4 lit. a şi b din Legea nr. 217/2003 şi dispuse prin ordinul de protecţie (faptă din 19.09.2019). Constată că infracţiunea dedusă judecăţii şi infracţiunile de încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protec?ie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. 1 ?i 4 lit. a, b ?i dispuse prin ordinul de protec?ie, în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 32 alin. 1 din Legea 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (fapte comise la data de 23.05.2019 şi în perioada 23.05.2019-27.05.2019) şi încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protec?ie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. 1 ?i 4 lit. a, b ?i dispuse prin ordinul de protec?ie, în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 32 alin. 1 din Legea 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (fapte comise la data de 29.06.2019), pentru săvârşirea cărora faţă de inculpatul A****** N****** s-a dispus amânarea aplicării pedepsei rezultante de 7 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 1169/20.12.2019, pronunţată în dosarul nr. 6844/279/2019 al Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă prin Decizia penală nr. 480/18.06.2020 a Curţii de Apel Bacău, sunt concurente între ele. Anulează amânarea aplicării pedepsei rezultante de 7 luni închisoare stabilite în sarcina inculpatului A****** N****** prin Sentinţa penală nr. 1169/20.12.2019, pronunţată în dosarul nr. 6844/279/2019 al Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă prin Decizia penală nr. 480/18.06.2020 a Curţii de Apel Bacău. Repune în individualitatea lor pedepsele contopite în pedeapsa rezultantă de 7 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1169/20.12.2019, pronunţată în dosarul nr. 6844/279/2019 al Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă prin Decizia penală nr. 480/18.06.2020 a Curţii de Apel Bacău, înlăturând sporul de 1 lună, respectiv: - pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protec?ie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. 1 ?i 4 lit. a, b ?i dispuse prin ordinul de protec?ie, în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 32 alin. 1 din Legea 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (fapte comise la data de 23.05.2019 şi în perioada 23.05.2019-27.05.2019). - pedeapsa de 3 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protec?ie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. 1 ?i 4 lit. a, b ?i dispuse prin ordinul de protec?ie, în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 32 alin. 1 din Legea 217/2003, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (fapte comise la data de 29.06.2019). În temeiul art. 38 alin. 1 – art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, stabileşte în sarcina inculpatului A****** N****** pedeapsa închisorii cea mai grea de 6 luni, pe care o sporeşte cu 3 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea – 1/3 din 9 luni), urmând ca în sarcina inculpatului A****** N****** să se stabilească pedeapsa rezultantă de 9 (nouă) luni. În temeiul art. 83 alin. 1 - art. 89 alin. 2 Cod penal, amână aplicarea pedepsei rezultante de 9 luni închisoare stabilită faţă de inculpatul A****** N******, pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 1169/20.12.2019, pronunţată în dosarul nr. 6844/279/2019 al Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă prin Decizia penală nr. 480/18.06.2020 a Curţii de Apel Bacău, stabilit potrivit art. 84 alin.1 şi art. 89 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin.1 lit. c) - e) Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Neamţ. În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 83 alin. 4 teza a II-a Cod penal, cu referire la art. 88 Cod penal, atrage atenţia inculpatului A****** N****** asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, constând în posibilitatea revocării amânării aplicării pedepsei şi consecutiv, aplicarea şi executarea pedepsei iniţial amânate. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 72 Cod penal, ia act că inculpatul A****** N****** a fost reţinut pentru o durată de 24 ore, începând cu data 27.05.2019, ora 16:45, ?i până la data de 28.05.2019, ora 16:45, precum şi internat medical provizoriu din data de 23.09.2019 la data de 20.12.2019, în dosarul penal finalizat cu Sentinţa penală nr. 1169/20.12.2019, pronunţată în dosarul nr. 6844/279/2019 al Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă prin Decizia penală nr. 480/18.06.2020 a Curţii de Apel Bacău. În temeiul art. 20 Cod procedură penală, ia act că persoana vătămată Airinei Elena (...) nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 520 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 120 lei cheltuieli avansate în cadrul urmăririi penale şi suma de 400 lei cheltuieli avansate în cadrul procedurii camerei preliminare şi a judecăţii. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată, azi, 19.10.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.

    Hotarare 616/2021 din 19.10.2021
  • Sedinta din data de 04.10.2021 la ora 10:00

    Complet: P4 CP/Fond
  • Încheiere

    Stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactare la data de 19.10.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD