C**** I*** H********
InculpatC**** I*** H******** l* c****** a***** A**** C****
InculpatÎn baza art.396 alin.1,2 Cod pr.pen., condamnă pe inculpatul C**** I*** H********, deţinut în Penitenciarul Vaslui, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvâr?irea infracţiunii de trafic de migranţi, prev. de art. 263 al. 1, al. 2 lit. a C. pen, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr.pen.. În temeiul prevederilor art. 67 alin.2) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k şi n Cod penal, (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o functie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica, direct sau indirect cu ceilalţi participanţi la săvârşirea infractiunii) pe o durată de 4 (patru) ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul prevederilor art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, k şi n Cod penal, (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o functie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, dreptul de a comunica, direct sau indirect cu ceilalţi participanţi la săvârşirea infractiunii), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate. În temeiul art. 92 al.1,2 Cod penal, fixează termen de supraveghere pe o durată de 4 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art.92 alin.3 rap. la art.93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere condamnatul C**** I*** H******** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare are depăşeşte 5 zile; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune condamnatului C**** I*** H******** obligaţia de a urma unul din programele de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Vaslui. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul C**** I*** H******** va presta 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria municipiului Vaslui sau la Directia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Vaslui. Potrivit art. 94 Cod penal, măsurile de supraveghere, obligaţiile impuse condamnatului potrivit art. 93 alin.1 lit.c-e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui, care este desemnat ca organ de supraveghere potrivit art. 94 alin.2,3,4 Cod penal. Potrivit art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării în cazul neexecutării cu rea credinţă a obligaţiilor impuse sau stabilite de lege, sau a nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere, în cazul neachitării cu rea credinţă a obligaţiilor civile sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni pe durata termenului de încercare. În temeiul art. 399 alin.1 rap. la art. 241 alin.1 ind.1 lit.a Cod pr.pen., constată încetarea de drept a măsurii preventive a arestului preventiv, dispusă faţă de inculpatul C**** I*** H********. Măsura este executorie potrivit art. 399 alin.4 Cod pr.pen. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală şi art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din durata pedepsei închisorii, aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22.10.2021 până la data încetării de drept ( 29.12.2021). Dispune punerea de indată în libertate a inculpatului C**** I*** H******** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 32/U/23.10.2021, emis in baza încheierii nr. 77/23.10.2021 a Tribunalului Vaslui, dacă nu este reţinut sau arestat in altă cauză. Dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 08.11.2021 asupra bunului mobil autoturism marca Ford Fusion, culoare argintiu, serie şasiu 3FA6PORUZJR192329 cu număr de înmatriculare FEE 402, proprietatea inculpatului C**** I*** H********. În temeiul art. 112 alin.1 lit.d Cod penal, dispune confiscarea specială în folosul statului a sumei de 700 de euro, reprezentând bun dat pentru săvârşirea infractiunii. În temeiul art. 112 alin.1 lit.b şi alin.2 Cod penal, confiscă în parte autoturismul folosit la săvârşirea infractiunii, prin echivalent bănesc, respectiv suma de 5.000 lei. Conform art. 272 alin. 1, art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, avansate în cursul urmăririi penale şi a judecăţii. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 29.12.2021.
Hotarare 148/2021 din 29.12.2021Stabileşte pronunţarea în cauză la 29.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2021