K***** I****** I********** R* S***
ReclamantC****** E**** R***** P**
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamantul KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A. în contradictoriu cu pârâta CHIRIŢĂ ELENA ROXANA PFA. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 189,84 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii prestate. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1328,37 de lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 81,76 de lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data cesionării creanţei. Obligă pârâta la plata către reclamant a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate de la data cesiunii şi până la data plăţii integrale a debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 27.01.2022.
Hotarare 683/2022 din 27.01.2022Fixează termen la data de 27.01.2022, ora 13.00, Sala 6, complet civil 35, pentru când se vor cita părţile, cu menţiunea că dosarul se află acum pe rolul unui alt complet şi fost preschimbat termenul de judecată, pârâta şi cu copie de pe cererea de chemare în judecată şi înscrisurile ataşate la sediul reieşit din extrasul ONRC şi prin afişare la uşa instanţei, cu menţiunea că poate formula întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.11.2021.
Incheiere de sedinta din 19.11.2021În baza Hotărârii nr. 27/03.11.2021 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Craiova, prin care s-a dispus desfiinţarea, începând cu data de 15 11 2021, a completului civil 40 ?i civil 40CC şi repartizarea cauzelor aflate pe rolul completului celorlalte completuri de judecată, cauza va fi repartizată prin metoda ciclică la un alt complet, urmând ca părţile să fie citate pentru noul termen şi noul complet. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 11 2021.
Incheiere de sedinta din 15.11.2021