S* O******* V***** I******** G**** S*
ReclamantM****** R*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de către reclamanta S.C. OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A., în contradictoriu cu pârâtul M****** R*****, iar pe cale de consecinţă: Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 41838, 91 lei, debit principal, cu dobândă legală calculată la debitul principal datorat în cuantum de 46293,91 lei, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 16.07.2021 şi până la data achitării în integralitate, cu menţiunea că la calcularea dobânzii legale se va avea în vedere că pârâtul a achitat suma de 900 de Euro trei tranşe, respectiv 300 de Euro la data de 25.11.2021, suma de 300 de Euro la data de 21.12.2021 şi suma de 300 de Euro la data de 13.01.2022. Respinge cererea în ceea ce priveşte suma de 4455 lei, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 900 Euro, ca rămasă fără obiect. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de suma de 1993,81 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru judiciar. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Miercurea Ciuc. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28 .01.2022.
Hotarare 68/2022 din 28.01.2022Amână pronunţarea la data de 28.01.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2022depunere înscrisuri
Incheiere de sedinta din 28.10.2021