Dosar 21300/215/2021 din 16.09.2021

luarea măsurii arestării preventive (art.223 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 21300/215/2021
Data dosar:
16.09.2021
Instanta:
Judecătoria Craiova
Departament:
Secţia Penală - JDL
Obiect:
luarea măsurii arestării preventive (art.223 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.09.2021 la ora 14:00

    Complet: JDL 2
  • Soluţionare

    Admite propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. În baza art. 202 al. 1, 3 şi 4 lit. e) C. Proc. Pen., art. 223 al. 2 C. Proc. Pen., art. 226 C. Pr. Pen, dispune arestarea preventivă a inculpatului I****** F*****, pe o durată de 30 de zile, de la 16.09.2021, până la data de 15.10.2021 inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 al. 2 C. Pen. Respinge cererea formulată de către inculpatul I****** F*****, prin apărător din oficiu, de luare a măsuri preventive a controlului judiciar, ca neîntemeiată. În baza art. 275 al. 3 C. Pr. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.09.2021, ora 14.55.

    Incheiere masuri preventive faza de UP 114/2021 din 16.09.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD