Dosar 21358/325/2021 din 30.07.2021

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 21358/325/2021
Data dosar:
30.07.2021
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.07.2022 la ora 09:00

    Complet: C18C
  • Respinge cererea

    Respinge excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei de obiect, invocate de către pârâtă, ca neîntemeiate. Admite excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de către pârâtă. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul MARINCU PETRIŞOR în contradictoriu cu B**** T*********** S***, având ca obiect constatarea clauzei abuzive prevăzute la art. 5 lit. a în Convenţia de credit nr. 0146827/10.04.2008 şi constatarea caracterului abuziv al comisionului de administrare prevăzut la art. 2 lit. b din Actul adiţional nr. 2 din 28.10.2010, pentru autoritate de lucru judecată. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 06.07.2022.

    Hotarare 14233/2022 din 06.07.2022
  • Sedinta din data de 22.06.2022 la ora 09:00

    Complet: C18C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 06.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 22.06.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2022
  • Sedinta din data de 08.06.2022 la ora 09:00

    Complet: C18C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 22.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.06.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.06.2022
  • Sedinta din data de 27.05.2022 la ora 09:00

    Complet: C18C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 08.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.05.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2022
  • Sedinta din data de 18.02.2022 la ora 09:00

    Complet: C18C
  • Amână cauza

    T 27.05.2022 ORA 9, pentru pârâtul să depună sentinta solicitată

    Incheiere de sedinta din 18.02.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD