S*** I**
ReclamantC******** T******
PârâtRespinge cererea formulată de reclamantul S*** I**, privind îndreptarea sentinţei civile nr. 9834 din data de 14.12.2021 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 2136/215/2021, având ca obiect obligaţie de a face. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată azi, 10.05.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 10.05.2022Admite acţiunea civilă având ca obiect obligaţia de a face formulată de reclamantul S*** I** în contradictoriu cu pârâta CHIONTOIU TATIANA. Obligă pârâta, ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să efectueze toate formalităţile de publicitate şi preemţiune prevăzute de Legea nr.17/2014 în legătură cu imobilul teren extravilan în suprafată de 0,5 ha, situat în T40 P24 a Comunei Breasta şi care face obiectul contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, înregistrat la Primăria comunei Breasta sub nr.1325/25.04.1998, iar în caz de refuz autorizează reclamantul să efectueze în numele pârâtei toate formalităţile de publicitate şi preemţiune prevăzute de Legea nr.17/2014 în legătură cu imobilul anterior menţionat. Obligă pârâta la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere de apel ce se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată azi, 14 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 9834/2021 din 14.12.2021Amână pronunţarea la data de 14.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.12.2021Amână pronunţarea la data de 02.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2021Amână pronunţarea la data de 18.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2021termen preschimbat
Preschimbă termenul de judecată din data de 27.09.2021, ora 130 cu termenul de judecată din data de 05.11.2021, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 07.09.2021Amână cauza în vederea ataşării dosarului nr. 22661/215/2016 al Judecătoriei Craiova.
Incheiere de sedinta din 05.07.2021Amână cauza în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 24.05.2021