Ş***** D******
CondamnatÎn temeiul dispoz. art. 583 alin. 1 Cod procedură penală, admite sesizarea formulată de judecătorul delegat cu executarea din cadrul Biroului de executări penale al Judecătoriei Arad, privind pe intimata Ş***** D****** şi, pe cale de consecinţă: În baza art. 97 Cod penal, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare (pentru comiterea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 – faptă din data de 20.08.2019), dispusă prin sentinţa penală nr. 1477/22.07.2021 a Judecătoriei Arad, în dosar nr. 21.111/55/2020, definitivă prin decizia penală nr. 1341/A/07.12.2021 a Curţii de Apel Timişoara, precum şi a pedepsei de 2 ani închisoare (pentru comiterea infracţiunii de contrabandă în formă continuată – 2 acte materiale, din 18.01.2020 şi 29.03.2020 -, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal), dispusă prin sentinţa penală nr. 2128/09.11.2021 a Judecătoriei Arad, în dosar nr. 8292/55/2021, definitivă prin neapelare la data de 03.12.2021. Constată că, pe lângă fiecare dintre pedepsele principale, prin hotărârile de condamnare antemenţionate, s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. S-au interzis aceleaşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie. În temeiul art. 97, 39 alin. 1 lit. b), art. 40 din Codul penal, contopeşte pedepsele principale aplicate pentru infracţiunile concurente, aplicând intimatei Ş***** D****** pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv, un spor de 6 (şase) luni închisoare, urmând ca persoana condamnată să execute în final pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică condamnatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani. În baza art. 65 alin. 1, art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică condamnatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 97 alin. 2 Cod penal, art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată intimatei, pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, termen care curge de la data rămânerii definitive a primei hotărâri prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv de la data de 03.12.2021. În baza art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal, pedeapsa complementară se execută de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, iar în baza art. 45 alin. 4 Cod penal, deduce din durata pedepselor complementare, perioada executată, din 03.12.2021 la zi. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, persoana condamnată trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune persoanei condamnate să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Arad sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, impune persoanei condamnate să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local al oraşului Pecica sau la o altă entitate desemnată de Serviciul de Probaţiune în urma evaluării, pe o perioadă de 120 (unasutădouăzeci) de zile lucrătoare (în care se includ şi zilele deja executate în baza hotărârilor judecătoreşti definitive supuse operaţiunilor de contopire, termenul de supraveghere calculându-se de la data de 03.12.2021). În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează persoana condamnată să adopte o conduită corespunzătoare pe viitor. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenţia persoanei condamnate asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, neachitării despăgubirilor civile şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, prevăzute de art. 96 Cod penal. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.01.2022.
Hotarare 163/2022 din 25.01.2022Amână pronunţarea la data de 25.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2022