C****** I***
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) Cod Procedură Penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosar nr. 4358/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, precum şi competenţa instanţei pentru judecarea cauzei, legalitatea administrării probatoriului şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C****** I***, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal, urmând a se stabili termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, pentru când se citează inculpatul. În temeiul dispoziţiilor art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28 ianuarie 2022.
Incheierefinalacamerapreliminara132/2022 din 28.01.2022