N****** I****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul N****** I****, la pedeapsa 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 Cod penal. În baza art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe acelaşi inculpatul N****** I****, la pedeapsa 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ,,punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare” prev. de art. 334 alin. 2 Cod penal. În baza art. 38 al. 2, art. 39 alin. 1, lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele stabilite mai sus, şi stabileşte inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv de 1 (un) an închisoare (pentru infracţiunea de „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere” prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal) la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse aplicate, (respectiv 3 luni din pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de „punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare” prev. de art. 334 alin. 2 Cod penal) rezultând pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Arad sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Tîrnova sau în cadrul Primăriei oraşului Pîncota, pe o perioadă de 90 de zile. Conform art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. Conform art. 94 alin. 2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal se face de către Serviciul de Probaţiune Arad. Conform art. 94, alin. 3 Cod penal, Serviciul de Probaţiune Arad va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b) şi alin. 3 Cod penal. În temeiul art. 404, alin. 4, lit. a Cod procedură penală raportat la art. 72 Cod penal deduce din durata pedepsei închisorii aplicate prin prezenta inculpatului durata reţinerii din data de 09.04.2021 ora 2:30 până la data de 10.04.2021 ora 2:30. Potrivit art. 404, alin. 2 Cod procedură penală şi art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului N****** I**** asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1 şi 4 Cod penal, în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. În temeiul art. 272 Cod procedură penală şi art. 274 Cod procedură penală, obligă inculpatul N****** I**** la plata către stat a sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în ambele etape procesuale. Pronunţată azi, 25 ianuarie 2022, conform disp. art. 405 Cod procedură penală, modificat prin Legea nr. 130/2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5/2022 din 25.01.2022Stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactare la data de 25 ianuarie 2022, ora 12:00. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19 ianuarie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2022