S********* L**** D** Î********* Z*** B***
ReclamantŞ***** G********* M***** D***** B***
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta la recalcularea drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat, începând cu 01.01.2019, prin aplicarea majorărilor prevăzute de art.8 şi art. 5, anexa I, cap. I, lit. B şi art.15 din Legea nr. 153/2017 (10% pentru personalul didactic care îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţător, educator, institutor, profesor pentru învăţământul primar, profesor pentru învăţământul preşcolar, 25% corespunzător gradaţiei de merit şi 10% pentru activitatea de control financiar preventiv, conform majorărilor efectiv primite de fiecare membru de sindicat), la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 pentru determinarea tranşelor de majorare, în condiţiile art. 38 alin. 4 ind. 1 din Legea nr. 153/2017. Obligă pârâta la plata eventualelor diferenţe de drepturi salariale rezultate în urma recalculării astfel: - majorarea cu 25% începând cu 01.01.2019 şi până la intervenirea unei cauze legale de încetare sau stingere a obligaţiei pentru membrii de sindicat Mîinescu Ion -Cătălin, Guran Daniel, Apostolescu Mariana, Costache Mirela, Zaharia Mariana, Mihăescu Florentina, Nicolae Mariana, Stănculeţu Marcela-Janina, Bădănoiu Daniela-Elena, Ungureanu Iuliana, Teodosescu Ionel, Nicola Monica-Daniela, iar pentru membrii de sindicat Mîinescu Corina-Mianda drepturile se vor acorda pe perioadele 01.01.2019-13.01.2020 şi 01.09.2021 - până la intervenirea unei cauze legale de încetare sau stingere a obligaţiei, Pîrva Nicoleta Camelia drepturile se vor acorda pentru perioada 01.01.2019-31.08.2020 şi 01.09.2021 - până la intervenirea unei cauze legale de încetare sau stingere a obligaţiei, Cîrceanu Elena pentru care drepturile se vor acorda pe perioadele 01.01.2019-31.08.2020 şi 01.09.2021- până la intervenirea unei cauze legale de încetare sau stingere a obligaţiei, Dumitru Ileana-Adriana pentru care drepturile se vor acorda pe perioada 01.09.2020-până la intervenirea unei cauze legale de încetare sau stingere a obligaţiei, Petcu Aurelia pentru care drepturile se vor acorda pe perioada 01.01.2019-31.08.2021, Butoi Simona-Eugenia pentru care drepturile se vor acorda pe perioadele 01.09.2019-01.10.2019 şi 01.09.2020- până la intervenirea unei cauze legale de încetare sau stingere a obligaţiei, Sticlea-Ionescu Laura-Elena pentru care drepturile se vor acorda pe perioada 01.09.2021- până la intervenirea unei cauze legale de încetare sau stingere a obligaţiei; - majorarea cu 10% începând cu 01.01.2019 şi până la intervenirea unei cauze legale de încetare sau stingere a obligaţiei, pentru membrii de sindicat: Mîinescu Ion-Cătălin, Guran Daniel, Apostolescu Mariana, Costache Mirela, Păun Mariana, Pîrva Nicoleta Camelia, Zaharia Mariana, Cîrceanu Elena, Mihăescu Florentina, Nicolae Mariana, Stănculeţu Marcela-Janina, Giurcă Amina-Isabela, Bădănoiu Daniela-Elena, Şerban Gabi-Claudia, Sticlea-Ionescu Laura-Elena, Nicola Monica-Daniela, iar pentru membrii de sindicat Mîinescu Corina-Mianda drepturile se vor acorda pe perioadele 01.01.2019-13.01.2020 şi 01.09.2021 - până la intervenirea unei cauze legale de încetare sau stingere a obligaţiei, Butoi Simona-Eugenia pentru care drepturile se vor acorda pe perioada 01.10.2020-01.03.2021; - majorarea cu 10% pentru activitatea de control financiar preventiv, începând cu 01.01.2019 şi până la intervenirea unei cauze legale de încetare sau stingere a obligaţiei, pentru membrul de sindicat Dumitru Ileana-Adriana. Obligă pârâta la plata sumelor în cuantum actualizat în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă acestor drepturi. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Olt. Pronunţată azi 02.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 211/2022 din 02.02.2022