M****** M*****
InculpatÎn temeiul art. 336 alin.1 Codul Penal, cu aplicarea art. 396 alin. 1 şi 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul M****** M*****, la pedeapsa de un 8 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicate şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oravi?a, judeţul Caraş-Severin, sau în cadrul Primăriei Sasca Montană, judeţul Caraş-Severin pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 14.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 150/2022 din 14.07.2022Constată că în prezenta cauză s-a stabilit termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii, pentru data de 16.06.2022. În baza dispoziţiilor art. 391 alin 3 Cod Pr Penală astfel cum au fost modificate prin legea 130/2021, faţă de volumul mare al activităţii completului de judecată, coroborate cu lipsa timpului pentru redactarea hotărârii, amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii, pentru data de 14.07.2022. Pronunţată azi,16.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei .
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.06.2022Urmare a înlocuirii judecătorului titular-aflat în Concediu Medical, de către judecătorul de permanenţă, potrivit prevederilor art 110 alin 8 din ROI, reţinând că în cauză a fost stabilit termen pentru deliberare redactare şi pronunţarea hotărârii, la data de 19.05.2022, în vederea respectării principiului continuităţii si a directei administrări a probatoriului de către judecătorul care va delibera şi pronunţa hotărârea în cauză, în baza art 391 alin 1 Cod Pr Penală, amână pronunţarea la data de 16.06.2022. Pronunţată azi, 19.05.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.05.2022Instanţa, în baza art. 391 alin.1 Cod Procedură Penală, stabile?te termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii, data de 19.05.2022. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2022Emiterea de adresă către IPJ VASLUI - Serviciul Cazier Judiciar, pentru a ne comunica fişa de cazier a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 28.04.2022, termen cunoscut de părţi, pentru depunerea fişei de cazier actualizată a inculpatului. Pronunţată în şedinţa publică, azi 24.02.2022.
Incheiere de sedinta din 24.02.2022