B** M********* A*****
PetentV***** A***** I**
DebitorB**** T***********
CreditorAdmite cererea petentului BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MOLDOVANU ADRIAN. Îndreaptă eroarea materială din încheierea de încuviinţare a executării silite din data de 17.12.2021, în sensul că numărul şi data contractului de credit în temeiul căruia s-a cerut executarea silită este 606CRT0548/17.10.2018, iar nu 606CRT0548/17.10.2008 cum, din eroare, s-a tehnoredactat. Îndreptarea erorii materiale se face ambele exemplare originale ale încheierii de încuviinţare a executării silite din data de 17.12.2021 şi se comunică organului de executare silită şi creditorului. Cu drept numai de apel, pentru creditoare, în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de apel şi motivele apelului se depun, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 14.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.01.2022Admite, în parte, cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC MOLDOVANU ADRIAN. Încuviinţează executarea silită în dosarul nr. 1171/2021, prin toate formele permise de lege, la cererea creditoarei B**** T*********** SA împotriva debitorului VĂCARU ADRIAN-ION, în temeiul titlului executoriu constând în contract de credit nr. 606CRT0548/17.10.2008. Autorizează creditoarea, prin intermediul executorului judecătoresc, să treacă la executarea silită a obligaţiei debitorului de a plăti creditoarei, conform titlului executoriu menţionat, suma de 2237,49 de lei, determinată la data de 24.09.2021, compusă din: 2000 de lei principal restant, 182,3 lei penalităţi principal restant, 50 de lei debit neautorizat şi 4,72 de lei, penalităţi debit neautorizat, la care se vor adăuga dobânzile calculate în continuare până la data achitării integrale a datoriei, precum şi cheltuielile de executare silită. Respinge, ca nefondată, cererea de încuviinţare a executării silite şi pentru „costuri conform titlurilor de creanţă”. Cu drept numai de apel, pentru creditoare, în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de apel şi motivele apelului se depun, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 17.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de executare silita din 17.12.2021