N**** I***
ContestatorS******** D* G********** C*******
IntimatU******* A************ T********** O*** V**** D* S**
IntimatConstată că la termenul de judecată din data de 11 martie 2022 s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Serviciului de Gospodărire Comunală. Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Serviciul de Gospodărire Comunală, ca fiind formulată faţă de o persoană devenită fără capacitate procesuală de folosinţă. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. I., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Vişeu de Sus, cu sediul în Vişeu de Sus. Str. 22 Decembrie, 19, jud. Maramureş, ca neîntemeiată. Cu apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 15 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 587/2022 din 15.04.2022Amână pronunţarea soluţiei la data de 15.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2022Faţă de lipsa relaţiilor solicitate de către instanţă.
Incheiere de sedinta din 11.03.2022Faţă de lipsa relaţiilor solicitate de instanţă.
Incheiere de sedinta din 11.02.2022pentru administrare de probe
Incheiere de sedinta din 07.01.2022Pt. administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 03.12.2021