H******** V*****
InculpatP***** V*******
Parte vătămatăI. În temeiul art. 396 alin. 2, alin. 10 C.proc.pen., Condamnă pe inculpatul HV, la o pedeapsă de 6 (şase) luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 47 alin. 1 din Legea 217/2003 rap. la art. 38 alin. 1 lit. e) din Legea 217/2003 (încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie), în formă continuată (2 acte materiale, data de 28.10.2021), cu aplic art. 35 alin. 1 C.pen. În baza art. 91 ?i art. 92 din C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere a inculpatului de 2 (doi) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) din C.pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C.pen., impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probaţiune în baza evaluării iniţiale. În baza art. 404 alin. (2) din C.proc.pen. rap. la art. 93 alin. (3) din C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii pentru o perioadă de 60 (şaizeci) de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria Floreşti sau Primăria Cluj-Napoca. Conform art. 91 alin. (4) din C.pen. rap. la art. 404 alin. (2) din C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, respectiv: - revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie; - posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiei impuse, anume revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei. II. Măsuri preventive. În temeiul art. 399 alin. 1 rap. la art. 208 C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul H******** V***** prin ordonanţa din data de 29.10.2021, emisă în dosarul nr. 6602/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) C.proc.pen, art. 72 C.pen., deduce durata măsurii reţinerii de 24 de ore (din data de 29.10.2021, ora 01:15, până în data de 30.10.2021, ora 01:15) dispuse cu privire la inculpat. III. Cheltuieli de judecată şi alte dispoziţii. Constată că persoana vătămată P***** V******* nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 398 şi art. 274 alin. (1) şi (2) din C.proc.pen., obligă inculpatul H******** V***** la plata sumei de 200 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (116 lei în cursul urmăririi penale şi 84 lei în camera preliminară şi în faza judecăţii). Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 25.02.2022 şi pusă la dispoziţia inculpatului şi a Ministerului Public prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 270/2022 din 25.02.2022amână pronun?area
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2022