S*** P****
ContestatorG**** F********* T********
IntimatSuspendă judecata cauzei privind pe petentul S*** P**** în contradictoriu cu intimata GARDA FORESTIERĂ TIMI?IOARA, având ca obiect plângere contravenţională, până la solu?ionarea definitivă a dosarului nr. 1476/115/2021 aflat pe rolul Sec?iei a II-a Civilă de Contencios Administrativ ?i Fiscal a Tribunalului Cara?-Severin. Cu recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului. Recursul trebuie depus la aceea?i instan?ă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.03.2022.
Incheiere suspendare din 10.03.2022Reestimează durata necesară solu?ionării procesului la 3 luni. Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2022 , ora 12,00 , completul 5, sala 1, termen pentru care se va cita petentul şi intimatul cu menţiunea de a comunica dacă a fost contestat în instanţă actul de inspecţie ce stă la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie atacat. La cita?ia intimatului se va ata?a o copie de pe procesul verbal de contraven?ie (f.43) ?i copie de pe raportul încheiat la data de 18.01.2021 (f.26-31 dosar). Pronunţată în şedinţa publică azi, 13.01.2022.
Incheiere de sedinta din 13.01.2022Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2022 , ora 12,00 , completul 5, sala 1, termen pentru care se va cita petentul şi intimatul cu menţiunea de a comunica dacă a contestat în instanţă actul de inspecţie ce stă la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie atacat. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14.10.2021.
Incheiere de sedinta din 14.10.2021Cu ocazia deliberării, instanţa constată că se impune completarea cercetării judecătoreşti şi lămurirea susţinerilor petentului în sensul că Direcţia Silvică Caraş-Severin a contestat în instanţă actul de inspecţie ce stă la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie atacat, astfel că, în condiţiile art 400 Cod Pr. Civilă va dispune repunerea cauzei pe rol, stabilind termen de judecată pentru data de 14.10.2021, termen pentru care se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.06.2021 prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 29.06.2021Amână pronun?area la data de 29.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2021Estimează durata necesară cercetării procesului la 2 luni. Amână judecarea cauzei la data de 17.06.2021 , ora 12,00 , completul 5, sala 1, pentru când organul constatator are termenul în cunoştinţă. Se citează petentul cu men?iunea de a depune procesul verbal contestat în original. Pronunţată în şedinţa publică azi, 06.05.2021.
Incheiere de sedinta din 06.05.2021