G******** M****** N*******
ReclamantA****** N******** D* A*********** F****** (*****
PârâtC******** N******* P***** C********* D************ (*****
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune aferent perioadei 01.03.2017-27.10.2018 şi respinge acţiunea pentru această perioadă, ca fiind prescrisă. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta GEORGESCU MIHAELA-NICOLETA, în contradictoriu cu pârâţii AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII. Obligă pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ să plătească reclamantei GEORGESCU MIHAELA-NICOLETA, începând cu data de 28.10.2018, sumele constând în drepturile salariale în procent de 20 % aplicat la salariul brut lunar, reprezentând diferenţa neacordată aferentă sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, plus dobânda legală de la scadenţă şi până la data plăţii efective. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Tribunalul Olt. Pronunţată azi, 29.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei.
Hotarare 148/2022 din 29.03.2022Termen la 29.03.2022, pentru când se va emite adresă către pârâta ANAF şi se va cita reclamanta cu menţiundea de a depune la dosarul cauzei hotărările judecătoreşti despre care face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Incheiere de sedinta din 01.02.2022