D********* M*****
ApelantS* M***** C******** S**
IntimatDispune din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua şi dispozitivul deciziei civile nr. 129/09.03.2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 2192/100/2020/a1, în sensul că sentinţa civilă nr. 6/05.01.2020 pronunţată de Tribunalul Maramure? care a format obiectul apelului a fost pronunţată în dosarul nr. 2192/100.2020, iar nu în dosarul nr. 2192/100/2020/a1, cum s-a consemnat iniţial. Decizia este definitivă şi executorie. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 25.03.2021
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.03.2021Admite apelul declarat de apelantul M.D. împotriva sentinţei civile nr. 6 pronunţată la data de 05.01.2020 în dosarul nr. 2192/100/2020/a1 al Tribunalului Maramureş pe care o schimbă în tot în sensul că: Admite cererea formulată de reclamantul M.D. în contradictoriu cu SC M.C. SRL şi în consecinţă Dispune suspendarea efectelor hotărârii AGA din 27.11.2020 a societăţii M.C.SRL până la solu?ionarea definitivă a acţiunii în anulare a aceleia?i hotărâri. Decizia este definitivă şi executorie. Pronunţată în data de 09.03.2021 prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 129/2021 din 09.03.2021