D***** A* S**** N******
InculpatÎn temeiul art. 278 C.proc.pen., admite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei sentinţei penale nr. 227/2021 a Judecătoriei Deva pronunţate la data de 09.03.2021, în dispozitivului sentinţei penale nr. 868/2021 pronunţate la data de 07.09.2021 de Judecătoria Deva, în dosarul nr. 2194/221/2021, în sensul că alineatul 1 va avea următorul cuprins: ,,În temeiul 336 alin. 1 C.pen. rap. la art. 396 alin. 4 şi 10 C.proc.pen., stabileşte faţă de inculpatul Doroga Sorin-Nicolae ( o pedeapsă 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. (faptă comisă la data de 01.11.2020)” Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.09.2021.
Incheiere finala dezinvestire din 09.09.2021În temeiul 336 alin. 1 C.pen. rap. la art. 396 alin. 2 şi 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul Doroga Sorin-Nicolae la pedeapsa 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. (faptă comisă la data de 01.11.2020) În temeiul art. 83 C.pen. şi art. 84 C.pen., dispune amânarea aplicării pedepsei stabilite faţă de inculpat şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În temeiul art. 404 alin. 3 C.proc.pen. rap. la art. 85 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere stabilit, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art. 85 alin.1 lit. c)-e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Hunedoara. Conform art. 404 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen., referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere sau a nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. În temeiul art. 272 C.proc.pen. rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 450 lei reprezintă cheltuieli judiciare stabilite prin rechizitoriu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.09.2021.
Hotarare 868/2021 din 07.09.2021amana deliberarea, redactarea şi pronun?area hotararii la data de 07.09.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.08.2021Stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 03.08.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.06.2021