L***** C*********
InculpatA************ G******* R******** A F********* P****** I************ R******** V***** I***
Parte vătămatăCondamnă inculpatul L***** C*********, la o pedeapsă de 1 (unu) an ?i 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută şi sancţionată de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, modificată prin OUG nr. 54/2010, cu re?inerea art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 68, alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul L***** C********* la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul L***** C********* are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Suceava. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. stabileşte ca inculpatul L***** C********* să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa la Primăria mun. Suceava sau la Primăria mun. Vatra Dornei, jud. Suceava, programul de executare al acestei activitati urmând sa fie stabilit de catre Serviciul de probatiune Suceava. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. cu referire la art. 91 alin. 4 C. pen. şi art. 96 C. pen., atrage atenţia inculpatului L***** C********* că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea- credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşe?te o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. în baza art.19 alin. 1, art.397 alin.1 C.pr.pen. şi art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi-Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi ?i, în consecin?ă: Obligă inculpatul L***** C********* să plătească păr?ii civile ANAF-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi-Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi suma de 2667 lei, reprezentând daune materiale (prejudiciu cauzat ?i neachitat), sumă la care se adaugă dobânzi/penalită?i de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 2667 lei, de la data de 26.11.2019 ?i până la data plă?ii debitului principal, conform art. 173 Cod procedură fiscală. Respinge cererea de luare a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului L***** C*********, formulată de către partea civilă ANAF-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi-Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, ca neîntemeiată. În baza art. 112 alin. 1 lit. a ?i f C.pen. confiscă de la inculpatul L***** C********* cantitatea de cantitatea de: 100 pachete marca „Credo”, având aplicate timbre fiscale specifice Rep. Ucraina; 30 pachete marca „Golden Gate”, netimbrate; 70 pachete marca „Rothmans”, bunuri depuse la Camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi menţionate în Dovada nr. 959 din 13.12.2019. În temeiul art. 398 C. pr.pen. rap. la art. 272 şi art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul L***** C********* la plata către stat a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei din cursul urmăririi penale. În baza art. 398 C.pr.pen. rap. la art. 274 alin. 1 teza a-II-a C.pr.pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în faza de cameră preliminară şi de judecată – av. Strugariu Alina Tecla, în cuantum de 1495 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 706/24.03.2021, rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţie în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţă astăzi, data de 13.08.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului, păr?ii civile şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Hotarare 583/2021 din 13.08.2021Conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen., deliberarea, redactarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 13.08.2021. Pronunţaţă astăzi, data de 06.08.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.08.2021Fixează termen pentru deliberare, pronunţare şi redactare la data de 06.08.2021. Pronunţarea se va face prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 din Codul de Procedură Penală. Pronunţată în şedinţa publică din 21.07.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.07.2021