Ş******** I*** - a***** C***** C*******
ReclamantA****** V***** - a***** A****** A*****
PârâtA****** E**** - a** A****** A*****
PârâtAdmite excep?ia perimării cererii de chemare în judecată, invocată de instan?ă din oficiu. Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect evacuare, formulată de reclamantul Ştefănucă Ioan, în contradictoriu cu pârâţii Amariei Vasile şi Amariei Elena. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronun?are, cererea ?i motivele de recurs urmând a se depune la Judecătoria Boto?ani. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, data de 13.01.2022.
Hotarare 73/2022 din 13.01.2022În temeiul dispoziţiilor art. 242, alin. 1 Cod de Procedură Civilă, suspendă judecarea cererii având ca obiect evacuare, formulată de reclamantul Ştefănucă Ioan, în contradictoriu cu pârâţii Amariei Vasile şi Amariei Elena, până la data complinirii, de către reclamant, a obligaţiei de a depune precizări prin care să arate dacă mai insistă la judecarea prezentei cereri sau, în caz contrar, dacă s-a împăcat cu părţile adverse (astfel cum a susţinut apărătorul acestora). Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării, ce se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 20.04.2021.
Incheiere suspendare din 20.04.2021se va emite adresă către reclamant pentru a indica daca mai insista in judecarea actiunii formulate
Incheiere de sedinta din 23.03.2021