P******* M*********** R****** D* V***
ReclamantM******** A*****
Pârâtsc 844/Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect obligaţia de a face, formulată de reclamantul PRIMARUL MUNICIPIULUI ROŞIORII DE VEDE, în contradictoriu cu pârâtul. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. În cazul exercitării, cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 844/2022 din 19.05.2022-pentru a da posibilitate părţilor să studieze raportul de expertiză depus în cauză; pârâtul să facă dovada achitării onorariului de expertiză
Incheiere de sedinta din 10.03.2022-pentru a se efectua adresă către dl expert Drăceanu Traian, în sensul de a efectua expertiza dispusă, conform obiectivelor depuse de pârât
Incheiere de sedinta din 09.12.2021-pentru a se reveni cu adresă către reclamant, conform celei anterioare; se citează cei doi martori încuviinţaţi pârâtului
Incheiere de sedinta din 16.09.2021încuviinţează părţilor proba cu înscrisuri iar pârâtului şi probele cu interogatoriu şi martori, acordând termen in vederea administrării probelor; prorogă discuţia cu privire la proba cu expertiză în specialitatea construcţii.
Incheiere de sedinta din 08.04.2021