O**** M*****
Apelant RECLAMANTC*** D* P***** S********* A M*********** A************* Ş* I*********
Intimat PARATM********* A********* I******
Intimat PARATRespinge ca neîntemeiat apelul formulat de către reclamantul O**** M***** împotriva sentinţei civile nr. 189/03.03.2021, pronunţată de către Tribunalul Arad în dosarul nr. 2201/108/2020, în contradictoriu cu pârâţii Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi M********* A********* I******. Definitivă. Pronunţată la data de 12.04.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 634/2022 din 12.04.2022În baza dispoziţiilor art. 517 alin. 1 ind. 1 Cod procedură civilă suspendă judecata apelului formulat de către reclamantul O**** M***** împotriva sentinţei civile nr. 189/03.03.2021, pronunţată de către Tribunalul Arad în dosarul nr. 2201/108/2020, în contradictoriu cu pârâţii Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi M********* A********* I******, până la momentul soluţionării şi publicării în Monitorul Oficial a deciziei pronunţate în dosarul nr. 1325/1/2021, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Stabileşte termen pentru verificarea măsurii suspendării la data de 28.02.2022. Cu drept de recurs, pe toată durata suspendării cauzei, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din 14.09.2021.
Incheiere suspendare din 14.09.2021