A******* A****
ContestatorI********* D* P********* S***** I***
IntimatAdmite excepţia nulităţii absolute invocată de contestatoare şi, în consecinţă: Admite contestaţia formulată de contestatoarea A******* A****, în contradictoriu cu intimatul I********* D* P********* S***** I***, cu. Constată nulitatea absolută a Deciziei nr. 217/16.04.2021 emisă de intimat. Dispune repunerea contestatoarei în postul avut anterior emiterii Deciziei nr. 217/16.04.2021. Obligă intimatul să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu diferen?a dintre salariile indexate, majorate şi reactualizate pt. perioada de aplicare a Deciziei nr. 217/16.04.2021 (care i se cuvin ca urmare a anulării deciziei) şi drepturile salariale acordate efectiv. Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată(onorariu de avocat). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronun?ată azi, 24.11.2021, iar solu?ia va fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 2607/2021 din 24.11.2021Amână pronunţarea pentru data de 24.11.2021, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2021Respinge, ca neîntemeiată, declaraţia de abţinere formulată de doamna asistent judiciar Guzu Lăcrămioara Liliana. Fără cale de atac. Dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 25.10.2021.
Incheiere abtinere 187/2021 din 25.10.2021Pentru solu?ionarea declara?iei de abţinere amână cauza la 10.11.2021, ora 9.00.
Incheiere de sedinta din 15.09.2021