V******** C******
InculpatÎn baza art. 335 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul V******** C******, (date cu caracter personal), la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 67 al. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de un an de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e. În baza art. 65 alin. 1 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pedeapsă ce se va executa în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureştisau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6 Bucureşti, pe o perioadă de 60 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. Pen. În baza art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a inculpatului, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 24.02.2022.
Hotarare 60/2022 din 24.02.2022Stabileşte pronunţarea la data 24.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 03.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.02.2022Stabileşte pronunţarea în vederea redactării hotărârii la data 03.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 19.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2022Amână judecarea cauzei pentru a da posibilitatea inculpatului să-şi angajeze apărător.
Incheiere de sedinta din 24.11.2021pentru a se emite mandat de aducere pe numele inculpatului
Incheiere de sedinta din 20.10.2021