P********* D*****
Contestator CondamnatÎn temeiul dispoziţiilor art.425 ind.1 alin.7 pct.2 lit.a) din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de către condamnatul P.D., aflat în Penitenciarul Găe?ti, împotriva sentinţei penale nr.726 pronunţată de către Judecătoria Găe?ti la data de 10.06.2021 în dosarul nr. 2209/232/2021 şi în consecinţă: Desfiinţează sentinţa penală atacată şi rejudecând, în baza art.587 alin.1 din Codul de procedură penală raportat la art.100 din Codul penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de către condamnatul P.D. şi dispune liberarea condiţionată a acestuia din executarea pedepsei de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.2046/11.08.2020 pronun?ată de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 01.09.2020 şi în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.3730/2020. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului P.D., cu datele de stare civilă mai sus menţionate, dacă nu este arestat sau deţinut în alte cauze. În temeiul dispoziţiilor art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat cu procesul penal, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.08.2021.
Hotarare 540/2021 din 03.08.2021