M******** V******* B*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul MARINESCU VLADIMIR-BOGDAN, la pedeapsa de 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din data de 22.01.2021). În baza art. 67 alin. 1 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Constată că infrac?iunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentin?ă penală a fost săvâr?ită în termenul de supraveghere al pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 499/15.10.2019 pronun?ată în dosarul nr. 8646/94/2019 al Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare la data de 12.11.2019. Constată că potrivit sentin?ei penale nr. 742/10.12.2021 pronun?ată în dosarul nr. 39356/94/2021 al Judecătoriei Buftea, definitivă prin decizia penală nr. 242/A/31.03.2022 a Tribunalului Ilfov a fost revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentin?a penală nr. 499/15.10.2019 pronun?ată în dosarul nr. 8646/94/2019 al Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare la data de 12.11.2019 şi s-a dispus executarea acesteia. În baza art. 44 alin. 2 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta (11 luni închisoare), cu pedeapsa mai sus menţionată (8 luni închisoare), inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 11 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 luni ?i 20 zile închisoare, în total urmând să execute 1 an ?i 1 lună ?i 20 zile închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a din C.p., rap. la art. 67 alin. 2 din C.p., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă aplicată, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din C.p., pe o perioadă de 2 ani, care începe, potrivit art. 68 alin. 1 lit. c din C.p., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 45 alin. 5 rap. la alin. 3 lit. a din C.p., rap. la art. 65 alin. 1 şi 3 din C.p., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală aplicată, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din C.p., care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri la data rămânerii definitive a acesteia. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (200 lei în faza de urmărire penală ?i 300 lei în faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată astăzi, 29.08.2022, prin punerea hotărârii redactate la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 598/2022 din 29.08.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29.08.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.08.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.08.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 25.08.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.08.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.08.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 08.08.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 29.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 16.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 26.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.05.2022Faţă de lipsa inculpatului aflat în stare de detinere, amână judecarea cauzei la data de 26.05.2022.
Incheiere de sedinta din 14.04.2022Amână judecarea cauzei la data de 14.04.2022, în vederea depunerii de înscrisuri în circumstantiere.
Incheiere de sedinta din 31.03.2022Amână judecarea cauzei la data de 31.03.2022, în vederea depunerii de înscrisuri în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 17.02.2022Faţă de lipsa inculpatului, amână judecarea cauzei la data de 17.02.2022.
Incheiere de sedinta din 20.01.2022Amână judecarea cauzei la data de 20.01.2022, fată de solicitarea inculpatului, în vederea angajării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 04.11.2021