P****** L******
ReclamantA********* N******
ReclamantA******** C******** C*********
ReclamantA****** A****
ReclamantA****** G***
ReclamantAdmite excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a reclamantului Sindicatul PRO AS Suceava pentru numitul Serenciuc Remus. Anulează acţiunea având ca obiect „drepturi băneşti” formulată de reclamantul Sindicatul PRO AS Suceava, pentru numiţii Palaghioi Mădălina şi Serenciuc Remus în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava, ca fiind introdusă de o persoană ce nu şi-a dovedit calitatea de reprezentant. Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea având ca obiect „drepturi băneşti” formulată de reclamantul Sindicatul PRO AS Suceava, în numele celorlalţi membri de sindicat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către reclamant. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05.07.2022.
Hotarare 1037/2022 din 05.07.2022Amână pronunţarea la data de 05.07.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.07.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2022Amână pronunţarea la data de 01.07.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.06.2022Amână pronunţarea la data de 17.06.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2022T: 07.06.2022, ora 9.00
Incheiere de sedinta din 12.04.2022Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a reclamantului Sindicatul PRO AS Suceava pentru numiţii Apopei Daniel Dumitru şi Cora Maria. Admite excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a reclamantului Sindicatul PRO AS Suceava pentru numita Palaghioi Mădălina. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.03.2022.
Incheiere de sedinta din 01.03.2022Amână pronunţarea la data de 01.03.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.02.2022.
Incheiere de sedinta din 22.02.2022în vederea depunerii precizărilor
Incheiere de sedinta din 25.01.2022