A**** Z******
CondamnatÎn baza art. 587 alin. (2) Cod de procedură penală raportat la art. 100 Cod penal, respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul A**** Z******, aflat în prezent în Penitenciarul Timişoara, de sub efectul pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 617/201/8 a Tribunalului Timiş, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 765/2019. În baza art. 587 alin. (2) Cod de procedură penală fixează termen la data de 25.05.2021, după expirarea căruia, cererea va putea fi reînnoită. În temeiul art. 275 alin. (2) Cod de procedură penală obligă condamnatul la plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. În baza art. 275 alin. (6) Cod de procedură penală şi art. 272 alin. (1) Cod de procedură penală dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş a sumei de 100 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu Gîrbovean Adrian, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 638/2021. În baza art. 273 alin. (4) şi (5) Cod de procedură penală dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei, în contul interpretului de limbă kurdă Gardi Bakhtiar, a sumei de 300 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate la data de 04.02.2021. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 04 Februarie 2021.
Hotarare 312/2021 din 04.02.2021