Dosar 22320/211/2021 din 25.11.2021

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 22320/211/2021
Data dosar:
25.11.2021
Instanta:
Judecătoria Cluj-Napoca
Departament:
Civil
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.04.2022 la ora 8:00

    Complet: Complet C3-NCPC
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta , în contradictoriu pârâtul Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 402,72 lei, reprezentând contravaloare facturilor neachitate, la care se adaugă penalităţile de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare scadenţei fiecărei facturi ce compune debitul principal şi până la data plăţii efective a acestuia. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Numai cu drept de apel la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Cluj-Napoca, sub sancţiunea nulităţii Pronunţată azi, 05.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotararecameraconsiliu4009/2022 din 05.04.2022
  • Sedinta din data de 22.03.2022 la ora 8:00

    Complet: Complet C3-NCPC
  • Amână cauza

    amână pronun?area pentru data de 05.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.03.2022
  • Sedinta din data de 08.03.2022 la ora 8:00

    Complet: Complet C3-NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area pentru data de 22.03.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.03.2022
  • Sedinta din data de 01.03.2022 la ora 13:00

    Complet: Complet C3-NCPC - Urgente
  • Amână cauza

    Amână pronun?area pentru data de 08.03.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD