J**** M****
ReclamantH******** R*****
ReclamantD********* G*******
ReclamantP****** C****** M****
ReclamantG******** O*****
ReclamantAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 2001/25.10.2021 a Tribunalul Suceava (dosar nr. 2237/86/2021). Dispune îndreptarea erorii materiale cuprinse în dispozitivul sentinţei civile nr. 2001/25.10.2021 a Tribunalului Suceava (dosar nr. 2237/86/2021), în sensul că numele corect al reclamantei este Cîrdei Nina-Liliana, în loc de Cîrdei Nina-Iliana, cum greşit s-a consemnat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Suceava - Secţia I civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 13.12.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.12.2021Admite, în parte, cererea. Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamanţilor J**** M****, H******** R*****, D********* G*******, P****** C****** M****, G******** O*****, Georgescu Violeta, Georgescu Ovidiu, Cîrdei Nina Iuliana, Miron Almeria, Chiforescu Vasile, Roată Genoveva, Rusu Carmen, Danci Aurora, Hrişcă Felicia, diferenţele salariale rezultate din aplicarea la salariul de bază aflat în plată, a majorării cu 10% pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, pentru perioada 01.01.2019 - 31.05.2021, sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei la data plăţii. Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamantei Paşcan Floarea diferenţele salariale rezultate din aplicarea la salariul de bază aflat în plată, a majorării cu 10% pentru îndeplinirea funcţiei de diriginte, pentru perioada 01.09.2019 – 31.05.2021 sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei la data plăţii. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească reclamanţilor dobânda legală penalizatoare începând cu data scadenţei fiecărui drept salarial şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor anterioare datei de 01.06.2021 ca nefondate, iar ulterior datei de 01.06.2021, ca rămase fără obiect. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată azi, 25.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2001/2021 din 25.10.2021Amână pronunţarea la data de 25.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2021