V***** F**** C****** L*****
ReclamantS* G**** O**** S****
PârâtP********* C*******
PârâtAdmite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bacău – Secţia I civilă. Declină competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta Vîntu (fostă Ciocea) Lenuţa în contradictoriu cu pârâţii SC GAUSS OPTIC SRL şi P********* C*******, în favoarea Judecătoriei Bacău. Constată ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Bacău şi Judecătoria Bacău şi, în conformitate cu prevederile art. 134 Cod proc. Civ., dispune suspendarea din oficiu a judecării cauzei şi înaintarea dosarului către Curtea de Apel Bacău în vederea soluţionării acestuia. Fără cale de atac. Pronunţată azi, azi, 21 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 60/2022 din 21.01.2022