N******** C*********
ReclamantI************ Ş***** J******* C************
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul I************ Ş***** J******* C************. Admite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, în numele membrului de sindicat N******** C*********, în contradictoriu cu pârâtul I************ Ş***** J******* C************. Obligă pârâtul să-i calculeze şi să-i plătească membrului de sindicat N******** C********* diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru gradaţia de merit, începând cu data de 01.07.2017 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, diferenţe salariale ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Obligă pârâtul să-i plătească membrului de sindicat N******** C********* dobânda legală penalizatoare aferentă acestor diferenţe salariale, începând cu data naşterii fiecărui drept salarial şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul să-i calculeze membrului de sindicat N******** C********* majorările/creşterile salariale cuvenite pentru gradaţia de merit, raportat la salariul de bază aflat în plată, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la modificarea stării de fapt sau a dispoziţiilor legale în materie. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică la 28.10.2021.
Hotarare 1858/2021 din 28.10.2021