C******* F***** P*** S********* N******* P** L**
ReclamantI************ G****** A* P******* R***** P*** R***** L****
PârâtAdmite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocată de pârâtul Inspectoratul General Al Politiei Române cu privire la drepturile de natură salarială aferente perioadei mai 2018-iulie 2018, şi în consecinţă: Respinge pretentiile formulate de reclamantul Sindicatul Naţional Pro Lex, pentru membru de sindicat COJOCARU FLORIN, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General Al Politiei Române, drepturi salariale aferente perioadei mai 2018-iulie 2018, ca fiind prescrise. Respinge restul pretentiilor formulate de reclamantul SINDICATUL NAŢIONAL PRO LEX, pentru membru de sindicat COJOCARU FLORIN, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMÂNE, cu sediul situat în mun. Bucuresti, sector 5, str. Mihai Vodă, nr.4-6, ca fiind neîntemeiate. Ia act de faptul că, pârâtul nu a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 05.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. PREŞEDINTE,
Hotarare 284/2022 din 05.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 05.04.2022. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 22.03.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 09.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2022